Holcim România donează 50.000 de euro pentru Centrul Oncologic din Oradea

07.02.2012
 

Oradea, 17 noiembrie 2011 – Holcim România va dona municipalităţii orădene suma de 50.000 de euro pentru construcţia Centrului Oncologic, ale cărui lucrări au început în cursul lunii iulie a acestui an.

Holcim România continuă astfel seria de acţiuni de implicare socială şi suport în domeniul sănătăţii, în judeţul Bihor, după ce în 2010, compania a contribuit cu 25.000 de euro la înfiinţarea noului Centru Oncologic din Oradea, prin donarea către secţia de terapie intensivă a Spitalului din Oradea a unei instalaţii performante de fluide medicale, care a ajutat la salvarea multor vieţi.

Judeţul Bihor se situează pe locul doi în România în privinţa numărului de persoane bolnave de cancer (circa 18.000 de persoane), anual beneficiind de tratamente specifice circa 2.400 de pacienţi.

Construirea noului Centru de Oncologie, Radioterapie şi Chimioterapie este o investiţie benefică pentru toţi bolnavii din judeţul Bihor. Lucrările ample care se vor desfăşura la Spitalul Municipal vor permite efectuarea unor tratamente de vârf pentru pacienţii oncologici, vor conduce la scurtarea duratei de expunere la radiaţii, dar şi la un număr mai mare de pacienţi trataţi.

“Centrului Oncologic din Oradea este extrem de important entru comunitatea noastră, pentru cetăţenii din judeţul Bihor şi nu numai. Suportul pe care Holcim România îl oferă prin această donaţie este făcut din dorinţa de a sprijini îmbunătăţirea condiţiilor în care urmează să fie tratate persoanele afectate de cancer. Implicarea noastră în construirea Centrului Oncologic face parte dintr-o serie de acţiuni similare pe care le-am întreprins de-a lungul anilor şi care vizează oferirea unui suport comunităţii noastre atât în domeniul sănătăţii, cât şi al educaţiei şi al nivelului de trai în general”, a declarat Roman Menz, directorul Fabricii de Ciment Holcim din Aleşd.

,,Mulţumim companiei Holcim România pentru sumele consistente cu care contribuie la construcţia noului centru oncologic din Oradea. Anul trecut, compania Holcim România a mai donat încă 25.000 de euro pentru centrul oncologic şi sperăm să continuăm acest parteneriat şi anul viitor", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

Valoarea contractului de realizare a lucrărilor este de peste 19,7 milioane de lei, o mare parte din finanţare fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Oradea. Centrul Oncologic se va întinde pe o suprafaţă de 3.900 metri pătraţi şi va fi compus dintr-o bază de tratament pentru radioterapie, centru de chimioterapie şi spaţii de cazare cu 70 paturi.

Holcim România sprijină devoltarea comunităţilor în care activează, în principal în educaţie, sănătate şi infrastructură. În 2009 şi 2010, Holcim a alocat peste 500.000 de euro pentru astfel de proiecte şi sponsorizări.


~~~

Holcim (România) S.A. deţine în prezent 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, 5 staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (România) S.A. are aproximativ 1.100 angajaţi. Pentru mai multe informaţii, va rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro

Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş),  betoane şi asfalt, dar si servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.