Holcim România lansează noi soluții digitale inovatoare și o nouă identitate de brand pentru o gamă largă de betoane
București, 20 iunie 2024 – Holcim România, unul dintre cei mai importanți producători de materiale de construcții la nivel național, își continuă angajamentul față de un viitor sustenabil, digital și durabil, prin lansarea a două noi servicii digitale inovatoare și a unei noi identități de brand pentru o gamă largă de betoane. Sub conceptul „Holcim Betoane. Aducem viitorul mai aproape”, compania își reafirmă misiunea de a construi în armonie cu natura, de a inova constant și de a sprijini economia circulară, contribuind în același timp la digitalizarea industriei construcțiilor.
Holcim SMARTCast și Holcim SMARTherm, tehnologii digitale pentru construcții trainice.
Holcim România introduce două noi servicii digitale în șantier pentru optimizarea execuției proiectelor: SMARTCast și SMARTherm. Acestea oferă informații utile pentru o estimare cât mai precisă a evoluției rezistențelor sau simularea evoluției temperaturilor într-un element din beton în șantier, maximizând performanțele betonului, pentru construcții mai eficiente si durabile.
„Digitalizarea este un factor esențial pentru a răspunde solicitărilor pieței. Oferind informații exacte la momentul potrivit, tehnologiile digitale permit luarea de decizii rapide pentru a îmbunătăți performanța unui proiect, atenuând în același timp riscurile. La Holcim, ne angajăm să aducem inovația în fiecare aspect al activității noastre, iar astăzi facem un pas important către viitorul digitalizat al construcțiilor. Prin Holcim SMARTCast și Holcim SMARTherm, ne străduim să oferim constructorilor instrumentele necesare pentru a aborda provocările actuale și pentru a construi viitorul într-un mod mai responsabil. Iar prin noua identitate vizuală a betoanelor noastre locale, răspundem nevoilor pieței prin soluții specializate performante”, a declarat Anca Alexandru, Director Divizia Betoane, Holcim România.
Printre beneficiile Holcim SMARTCast se numără: timpul economisit, dar și reducerea costurilor, a riscurilor și a emisiilor de carbon, în timp ce avantajele Holcim SMARTherm constau în: formulări de amestecuri optimizate, precum și costuri și riscuri scăzute.
Din portofoliul de servicii digitale dedicate betoanelor mai face parte și ClicBeton.ro, care este prima platformă de e-commerce din România prin care constructorii sau persoanele fizice pot achiziționa beton online.
Branding nou pentru o gamă variată de betoane.
În plus față de noile servicii digitale inovatoare, Holcim promovează sub o nouă identitate o gamă largă de betoane locale:
- HPC Tech: Beton de înaltă performanță;
- Fluid Tech: Beton pentru cerințe speciale de fluiditate;
- Fiber Tech: Betoane armate dispers cu fibre structurale sau nestructurale;
- Low Perm Tech: Beton cu permeabilitate scăzută;
- Screed Tech: Gama de șape pentru pardoseli uniforme;
- Foam Tech: Beton celular performant;
- Spray Tech: Beton pentru torcretare în proiecte de construcții noi sau de reparații;
- ViaNova: Soluție pentru suprafețe pietonale durabile și permeabile.
Toate betoanele Holcim sunt fabricate într-un sistem de management triplu certificat ISO și sunt totodată și produse certificate BES 6001, ceea ce le conferă constructorilor încredere în calitatea și sustenabilitatea acestora.
Complementar, portofoliul include și soluții cu amprentă redusă de carbon, precum betonul ECOPact. Aceste inițiative contribuie la schemele de certificare a clădirilor verzi precum LEED, BREEAM și DGNB.
Informații suplimentare despre soluțiile Holcim se regăsesc aici: https://www.holcim.ro/ro/betoane.
Despre Holcim România
Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o fabrică de BCA la Adjud, o stație de măcinare, 28 stații de betoane, cinci stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor - prin Geocycle și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate).
Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca principal obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului. Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.
Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2000 de angajați.