„Zidarul Priceput”: în 5 ani, 210 elevi din 17 colegii tehnice au participat la concursul național susținut de Holcim România

 

Concursul național de meserii „Zidarul Priceput”, susținut de către Holcim România și desfășurat la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București, a ajuns la a cincea ediție națională. În cei cinci ani, la concurs au participat 210 elevi, care reprezintă 17 colegii de la nivel național.

Image
infografic_zidarul_priceput_website.jpg

 

„Zidarul Priceput” a fost organizat pentru prima oară în anul 2013 de către Colegiul „Anghel Saligny”, cu susțnerea Holcim România, pornind de la programul național „Școala Zidarilor”, prin care Holcim pregătește noi generații de zidari calificați, oferindu-le cursuri tehnice și transfer de expertiză practică.

Încă de la prima ediție, Holcim România a fost un partener consecvent al programului, asigurând materiale de construcșie necesare proiectului, echipamente de protecție pentru elevi, pregătirea atelierelor, achiziționarea uneltelor de lucru și cheltuielile de implementare. În cei cinci ani, Holcim România a investit circa 40.000 euro pentru buna desfășurare a competiției și formarea a sute de noi profesioniști în construcții.

Ediția din acest an, desfășurată în cursul lunii mai, a fost inclusă în „calendarul activităților educative interregionale 2018”, aprobat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS). Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea personală și profesională a elevilor de la colegiile tehnice din întreaga țară și a elevilor de școală profesională (care au calificări în domeniul construcții, instalații și lucrări publice) și promovarea parteneriatelor, colaborării și competiției între elevi.

„Industria construcțiilor și standardele de locuire sunt într-o continuă transformare, însă, în același timp, sectorul se confruntă cu o scădere rapidă a numărului de meseriași calificați. Prin programul „Școala Zidarilor” și concursul „Zidarul Priceput” reușim să formăm noi generații de specialiști și să creștem calitatea construcțiilor din România. Prin condiții potrivite de învățare, avem, la cinci ani de la prima ediție a concursului, 17 licee implicate și 210 elevi care în acest interval au venit să-și demonstreze cunoștințele și abilitățile”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă, Holcim România.

În cele două zile de concurs dedicate „Zidarului Priceput”, elevii participanți au susținut o probă teoretică și una practică, prin care le-au fost evaluate competențele. Ambele probe au fost coordonate de reprezentanții Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, Universității Tehnice de Construcții București și Holcim România. În prealabil, în cadrul sesiunilor de instruire, participanții au luat parte la cursuri teoretice și lucrări practice susținute de cadre didactice în cadrul Școlii Zidarilor, program organizat cu sprijinul Holcim România.