Skanska și Grupul Holcim Romania colaborează pentru accelerarea sustenabilității în construcții

9 Noiembrie 2021
 

9 noiembrie 2021. Skanska, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de clădiri de birouri sustenabile, și Grupul Holcim Romania, unul dintre cei mai importanți producători de materiale de construcții, anunță o colaborare strategică, prin intermediul căreia să accelereze tranziția către un mediu construit mai verde.

Parteneriatul are la bază direcția către sustenabilitate a celor două companii, asumată la nivel internațional, fiecare producător pe domeniul său de activitate. Grupul Skanska și-a propus atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2045, iar Grupul Holcim are ca obiectiv atingerea neutralității emisiilor de CO2 până în 2050.

Un exemplu al acestei colaborări este proiectul Equilibrium 2, unde Grupul Holcim Romania furnizează beton. Soluțiile oferite de Holcim au contribuit semnificativ la reducerea amprentei de CO2 încorporat în construcție, ajutând în același timp Skanska cu pre-certificarea LEED GOLD. Proiectul beneficiază astfel de o amprentă scăzută de carbon atât în ceea ce privește structura, cât și emisiile de operare.

skanska equilibrium 1

“Sustenabilitatea este o parte integrantă a business-ului nostru și se traduce printr-o serie de acțiuni și soluții implementate în mod sistematic. Suntem atenți nu doar la modul în care vor putea fi utilizate clădirile într-un mod cât mai prietenos cu mediul înconjurător, ci și la modul în care le construim și la materialele folosite în acest proces. Suntem încântați de acest parteneriat cu Holcim și îl vedem ca pe încă un pas pentru a ne atinge obiectivele cu privire la reducerea amprentei de carbon, dar și de a promova aceste practici și de a încuraja și alte companii să implementeze în proiectele lor soluții inovatoare, care aduc doar beneficii societății, mediului și economiei. Alături de Holcim, ne străduim să minimizăm din ce în ce mai mult impactul asupra mediului. Vrem să ne asigurăm că materialele folosite sunt obținute în mod responsabil și folosite în cea mai adecvată manieră bazată pe sustenabilitate și, implicit, pe principiile unei economii circulare” – spune Andrei Ivan, Projects Director în cadrul diviziei de dezvoltare comerciala a Skanska din CEE.

andrei ivan skanska

Potrivit World Green Building Council, sectorul construcțiilor este în prezent responsabil pentru 39% din emisiile globale de CO2, carbonul încorporat reprezentând 11% din amprenta globală de carbon. Mai mult, carbonul încorporat ar putea însemna chiar jumătate din întreaga amprentă de CO2 a construcțiilor noi până în 2050. Astfel, decarbonizarea sectorului construcțiilor este una dintre modalitățile cele mai eficiente de a reduce semnificativ aceste emisii.

„Considerăm că este de datoria noastră, a tuturor, să construim o lume mai bună pentru generațiile viitoare, iar Holcim România se preocupă de acest aspect de mai bine de 20 de ani. Suntem bucuroși să colaborăm cu Skanska pentru un mediu construit sustenabil, cu amprentă de carbon cât mai redusă. În contextul implementării Pactului Ecologic European, oferirea de produse și soluții verzi, care asigură o utilizare eficientă și respectiv circularitatea resurselor, va deveni o tendință pentru întregul sector de construcții la nivel global. Ne dorim ca această colaborare să reprezinte un pas în plus pentru industrie în direcția sustenabilității, tranziția către un mediu construit mai verde fiind o necesitate și singura cale viabilă pentru a limita impactul crizei climatice, a declarat Anca Alexandru, Director Divizia de Betoane, în cadrul Grupului Holcim Romania.

anca alexandru director divizia de betoane holcim romania

Holcim România a sprijinit încă de la venirea sa în România construcțiile durabile și tranziția către un mediu construit sustenabil. Datorită investițiilor constante în modernizarea procesului de producție, compania a reușit să reducă cu 25% emisiile de CO2 față de anul 1990.

Dezvoltarea durabilă, parte din identitatea Skanska

Skanska este un pionier în ceea ce privește furnizarea de spații de birouri sustenabile în Europa Centrală și de Est. Preocuparea Skanska pentru mediul înconjurător și eforturile de a construi clădiri future proof sunt recunoscute și prin certificările WELL și LEED. Clădirile Campus 6.2 și 6.3 sunt primele clădiri din România care au obținut pre-certificarea WELL, la nivel Silver. Clădirea Equilibrium deține certificatul LEED Core & Shell la nivel Platinum și funcționează, în prezent, în proporție de 100% pe bază de energie provenită din surse regenerabile.

O altă inițiativă Skanska prin care se urmărește reducerea impactului asupra mediului se regăsește în parteneriatul recent inițiat cu Romanian Green Building Council pentru implementarea certificării Net Zero Carbon Emissions. Certificarea urmărește abordarea unei serii de strategii sistematice care să ofere soluții în combaterea schimbărilor climatice, îmbunătățirea sănătății, stării de bine a oamenilor și îndreptarea către un tip de economie circulară, regenerativă.

Colaborarea dintre Skanska și Holcim reprezintă un pas suplimentar în direcția sustenabilității făcut de Skanska pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor de CO2 cu 70% până în anul 2035 și de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor până în 2045. Cu toate că obiectivul inițial viza reducerea cu 50% a emisiilor de CO2 până în 2035, prin eforturile curente Skanska a reușit în acest an scăderea emisiilor cu aproximativ 40% la nivel global, fapt care a motivat compania să actualizeze la 70% obiectivul pentru 2035.

Grupul Holcim Romania, un nou model de business, bazat pe produse și soluții ECO

Grupul Holcim Romania a lansat, în prima parte a acestui an un nou model de business, numit ECONCEPT. Asumat la toate nivelurile companiei, noul model de colaborare are la bază o ofertă integrată de produse și soluții ECO, prin intermediul căreia se urmărește accelerarea tranziției către un mediu construit mai verde.

Printre ECO soluțiile lansate de Holcim pe piață se numără gama de betoane verzi ECOPact (cu emisii de CO2 reduse cu 30% față de un beton standard), introdusă în premieră pe piața locală de construcții și ECOPlanet, cimentul verde, cu emisii de CO2 reduse cu 40% și peste 30% conținut de material reciclat.

În plus, Holcim Romania este prima companie din domeniul materialelor de construcții care a dezvoltat un sistem de evaluare a impactului climatic al produselor sale. Denumit “Eticheta Verde”, ajută beneficiarii să facă pași importanți pentru a construi sustenabil.

Noul model de colaborare propus de către Grupul Holcim Romania este realizat în linie cu angajamentul Net-Zero, asumat de Holcim la nivel internațional, prin care prin care se urmărește accelerarea, cu cel puțin 20% (față de angajamentul asumat anterior, în 2018), a reducerii amprentei de carbon până în anul 2030 și respectiv neutralizarea acesteia până în 2050. De asemenea, compania a aderat, alături de peste 300 de mari companii cu peste 10 milioane de angajați, la dezideratul limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.

Cele două companii au împreună un istoric de colaborare, Holcim furnizând produse și soluții încă de la primele proiecte Skanska în Romania, începând cu anul 2014.