România, țară de referință pentru sustenabilitatea în construcții. Compania Holcim România, printre primele din grupul LafargeHolcim care lansează cimentul verde ECOPlanet
- România și Germania lansează simultan, în premieră la nivelul Grupului LafargeHolcim, cimentul verde ECOPlanet, cu emisii de CO2 reduse cu peste 40%
- De asemenea, compania vine cu o noutate în segmentul industrial, lansând o nouă identitate pentru portofoliului de ciment vrac.
- ECOPlanet completează portofoliul de soluții și produse ECO al Holcim România, care a lansat recent ECOPact - prima gamă de betoane verzi din industrie
- Toate acestea se încadrează în noul model de business propus de Grupul Holcim România - ECONCEPT
București, 14 aprilie 2021. Holcim România anunță astăzi lansarea cimentului verde ECOPlanet, România și Germania fiind primele dintre cele aproape 80 de țări de la nivelul Grupului LafargeHolcim care introduc pe piață acest produs.
ECOPlanet este primul ciment verde din portofoliul Holcim, cu emisii reduse de CO2 de peste 40% și conținut de materiale reciclate de peste 30%. ECOPlanet este un ciment de înaltă performanță, cu durabilitate superioară chiar și în medii agresive.
“Faptul că România este una dintre primele țări în care grupul LafargeHolcim lansează cimentul verde ECOPlanet ne onorează. ECOPlanet este un deschizător de drumuri pentru cimenturile verzi și reprezintă soluția noastră pentru a ajuta România să construiască cu grijă și responsabilitate față de generațiile viitoare. Alături de ECOPact, prima gamă de beton verde din industrie, ECOPlanet vine în completarea portofoliului inovator de produse și soluții al Grupului Holcim România și întărește angajamentul pe care ni l-am asumat prin lansarea noului model de business - ECONCEPT de a conduce tranziția spre construcții sustenabile”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.
Pe lângă lansarea cimentului verde ECOPlanet, compania creează o nouă identitate pentru gama sa de ciment vrac, gamă potrivită pentru toate tipurile de aplicații: construcții civile, industriale,agricole, lucrări de infrastructură. Acest portofoliu include: Holcim ExtraDur 52, Holcim Optimo 42 (ambele cu emisii reduse de CO2), Holcim Experto 52, Holcim Portanto 42.
Lansarea cimentului verde ECOPlanet, dar și rebranding-ul portofoliului de ciment vrac, reprezintă încă un pas important făcut de Grupul Holcim România pentru îndeplinirea angajamentului Net-Zero, luat la nivel global de LafargeHolcim, care își propune reducerea emisiilor de CO2 cu 20% până în 2030 și respectiv neutralizarea emisiilor de CO2 până în 2050.
Totodată, compania a anunțat o serie de premiere în industria materialelor de construcții, precum betonul verde ECOPact și Eticheta Verde Holcim - sistem de evaluare transparentă a performanței climatice a produselor sale.