ABCdar pentru viitorii profesioniști, un proiect pilot derulat pentru elevii de gimnaziu din județul Argeș

  • 230 de elevi de la șapte școli din județul Argeș, zona Câmpulung Muscel, beneficiază de ateliere educaționale pentru învățare aplicată și dezvoltarea competențelor necesare ca viitori profesioniști.
  • Programul are ca scop încurajarea elevilor spre continuarea studiilor în învățământul profesional și tehnic și include o componentă de informare special adresată părinților.

11 martie 2023 - Junior Achievement (JA) România și Holcim România lansează, în ediție pilot, ABCdar pentru viitorii profesioniști – un program adresat elevilor aflați în etapa de tranziție de la gimnaziu la liceu, pentru încurajarea unui comportament pozitiv în favoarea continuității studiilor în domeniul tehnic.

Image
abcdar-vizual.webp

230 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, de la șapte școli din Câmpulung Muscel și cinci localități rurale învecinate (Boteni, Bughea de Jos, Cetățeni, Lerești, Valea Mare-Pravăț din județul Argeș), au acces gratuit la materiale și activități practice, pe care le pot parcurge la clasă sub coordonarea profesorilor. Astfel, elevii beneficiază de experiențe applied learning, prin intermediul cărora sunt încurajați să își identifice aptitudinile, interesele și valorile, să exerseze luarea deciziilor și să analizeze conexiunea dintre continuarea educației și oportunitățile de job-uri în viitor.
 

Image
alina-cristea-manager-csr-programe-educationale.webp

„«ABCdar pentru viitorii profesioniști» este un proiect care aduce, în beneficiul elevilor claselor a VII-a și a VIII-a, experiențe de dezvoltare profesională menite să-i încurajeze în alegerea unui viitor potrivit dezvoltării lor. În cadrul programului, elevii înțeleg, prin metode interactive, cum funcționează piața muncii și vor avea acces la întâlniri inspiraționale cu voluntarii Holcim, în care aceștia vor povesti parcursul lor profesional în domeniul tehnic. Acest proiect reprezintă încă o dovadă a angajamentului pe care Holcim România și l-a asumat pentru a îmbunătăți viața comunităților locale, implicându-se activ în educarea noilor generații”, a declarat Alina Cristea, Manager CSR & Programe Educaționale în cadrul Holcim România.

În completarea activităților desfășurate la clasă, organizatorii împreună cu reprezentanți din conducerea Colegiului Tehnic Câmpulung au derulat în perioada februarie-martie 2024, cu sprijinul școlilor implicate în program, întâlniri cu părinți ai elevilor, cu scop de informare în ceea ce privește opțiunile de continuare a studiilor la liceele din zonă, în special în învățământul tehnic.

Pe parcursul următoarelor luni, programul va include și participarea la clasă a voluntarilor Holcim România, care le vor oferi elevilor modele de experiență profesională și îi vor ajuta să exploreze job-uri specifice comunității lor – responsabilități, abilități, educație și pregătire necesare.

„ABCdar pentru viitorii profesioniști“ este unul dintre cele cinci programe educaționale Holcim și cea de-a treia inițiativă educațională dezvoltată de Junior Achievement în parteneriat cu producătorul de materiale de construcție. Din 2015 și până în prezent, peste 5.800 de elevi de școală primară și de gimnaziu au beneficiat de activitățile applied learning dezvoltate în cadrul acestui parteneriat pentru educație.
 

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume, iar în 2024 a primit a treia nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org


Despre Holcim România

Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca principal obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului.

Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.

Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2.000 de angajați.