MIRO OFFICES, PROIECTUL DIN BUCUREȘTI EVALUAT BREEAM EXCELLENT, CONSTRUIT CU DYNAMAX, GAMA DE BETOANE DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ
Dezvoltat de Speedwell și realizat cu sprijinul constructorului Bog’Art, MIRO Offices este primul proiect din lume la care s-a utilizat noua gamă de betoane premium DYNAMax.
PROVOCAREA
Creșterea în ritm accelerat a populației și urbanizarea tot mai accentuată necesită construirea echivalentului orașului New York în fiecare lună. Pentru a satisface această cerere în mod durabil, este nevoie de soluții inovatoare care pot contribui la reducerea necesarului de materiale, sprijinind astfel construcțiile sustenabile prin micșorarea amprentei de CO2, fără a compromite performanța clădirilor.
SOLUȚIA
Pentru realizarea proiectului MIRO a fost aleasă gama de betoane premium DYNAMax de la Holcim, care cuprinde soluții inovatoare și inteligente ce optimizează utilizarea materialelor și cresc rezistența și durata de viață a clădirilor, pentru a construi mai mult cu mai puțin. DYNAMax, betonul de înaltă performanță, deschide noi orizonturi în domeniul construcțiilor și reprezintă un nou pas făcut de Holcim Romania în direcția sustenabilității și a tranziției către un mediu construit mai verde.
"Lansarea betonului de înaltă performanță DYNAMax oferă o nouă dimensiune gamei noastre de soluții și produse și contribuie la scopul de a accelera tranziția către construcții sustenabile. Faptul că Holcim Romania a realizat primul proiect european în care s-a folosit această inovație reprezintă o dovađă a pașilor concreți pe care îi facem în direcția sustenabilității."
REZULTATUL
Utilizarea DYNAMax în cadrul MIRO Offices a permis un ritm de construcție mai rapid, necesitând mai puține materiale în comparație cu soluțiile convenționale. Dezvoltatorul Speedwell a reușit să reducă volumul de beton utilizat pentru nucleul clădirii cu o treime, reducându-se astfel amprenta de carbon cu 25% față de betonul convențional.
"Sustenabilitatea este o necesitate pentru clădirile viitorului. Cu toții suntem responsabili pentru utilizarea eficientă a resurselor, iar noi, ca dezvoltatori, trebuie să ne asigurăm că menținem cele mai înalte standarde. De aceea este esențial să construim clădiri de ultimă generație. Dezvoltarea de proiecte la standarde înalte este scopul nostru principal, iar sustenabilitatea a fost și continuă să fie o prioritate în acest proces"
Mai mult, clădirea MIRO, realizată cu sprijinul constructorului Bog’Art, a obținut calificativul BREEAM Excellent, precum și certificarea Well Platinum, fiind printre primele construcții din România care obțin ambele certificări. În acest fel, MIRO se poziționează în topul celor mai sustenabile clădiri de birouri din Europa.
“Bog'Art construiește de 30 de ani clădiri deosebite care rezistă în timp ca embleme ale orașului, dovedind că putem crea noi repere cu fiecare proiect în care suntem implicați. Eficiență, utilitate, durabilitate, confort sunt cele patru principii directoare care ghidează modul în care abordăm dezvoltarea sustenabilă a proiectelor noastre, cu responsabilitate față de mediu și eficiență din punct de vedere al resurselor folosite. Salutăm astfel inițiativa Holcim de a lansa betoanele de înaltă performanță DYNAMax pe piața din România.”