Latest release

Echipa de comunicare a Holcim România are un nou manager - Veronica Dobre

12 iulie 2016

Bucureşti, 12 Iulie 2016 - Veronica Dobre, 35 de ani, este noul Manager Comunicare al Holcim România.

Veronica deține Public Relations Diploma acordată de Chartered Institute of Public Relations UK și a absolvit Facultatea de Științe Politice și Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Și-a început cariera în comunicare într-o agenție de relații publice apoi a activat pentru o perioadă de peste 10 ani, în domeniul farmaceutic, acumulând o bogată experienţă în comunicarea corporativă și de brand.  

“Sunt onorată să preiau ștafeta conducerii departamentului de comunicare într-o perioadă în care compania traversează una dintre cele mai interesante perioade din istoria prezenței sale din România, după fuziunea LafargeHolcim, la nivel internațional. Holcim a fost și va rămâne una dintre cele mai active companii din România, inclusiv în comunicarea publică, și pornesc pe acest drum cu promisiunea că voi folosi cu înțelepciune toată experiența acumulată. Vrem să contribuim activ la construirea viitorului în România, iar proiectele de comunicare, fie că vorbim de business sau de cele de CSR, sunt parte integrată din planul nostru în această privință”, a declarat Veronica Dobre, Manager Comunicare Holcim România.

Veronica Dobre a preluat ștafeta de la Ioana Borangic, care a activat în companie timp de aproximativ șase ani.

Despre Holcim România

Holcim (Romania) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 14 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 de angajați. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro şi pagina oficială de Facebook: facebook.com/holcimromania

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.