Drum sigur - ABCdar Rutier este un program educațional desfășurat de Holcim România în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România, începând din 2015.

Programul este dezvoltat pe baza programei de educație rutieră elaborată în 2015 de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, susținând Strategia Națională pentru Siguranța Rutieră 2016-2020, care prevede întărirea rolului educației și a campaniilor de sensibilizare și conștientizare. Clasele participante la proiect beneficiază gratuit de un kit complet de materiale educaționale.

Prin activități practice și jocuri interactive, elevii învață ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei atitudini preventive. Cei mici sunt stimulați să își exprime liber propriile opinii cu privire la siguranța în trafic și experimentează diferite situații inspirate din viața de zi cu zi.

În al doilea an de implementare (2016-2017), sub îndrumarea învățătorilor, a polițiștilor rutieri, dar și a consultanților voluntari ai Holcim România, peste 650 de elevi în ciclul primar din județele Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Ilfov și Timiș au urmat la clasă programul educațional Drum sigur - ABCdar rutier și au învățat cum să fie în siguranță pe drumurile publice. Totodată, elevii au învățat cum să fie mai responsabili în ceea ce privește siguranța lor și a celorlalți pietoni și au învățat reguli care îi fac să fie siguri pe ei atunci când traversează o stradă nesemaforizată.

La ediția pilot (2015-2016), elevii au învățat să își cunoască mai bine localitatea, din perspectiva zonelor celor mai predispuse la incidente rutiere și să exerseze rolul de promotori care atrag atenția celor din jur (colegi, membrii din familie și din comunitate) asupra importanței regulilor de circulație.