Latest release

Holcim România lansează primul brand global LafargeHolcim în România - betonul autocompactant Agilia

27 aprilie 2017

București, 27 aprilie 2017 – Holcim România, unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate, lansează pe plan local primul brand global LafargeHolcim – betonul autocompactant premium Agilia.


Agilia reprezintă produsul lider din portofoliul Holcim în materie de betoane autocompactante, fiind susținut prin servicii și soluții dedicate: transport, servicii de consultanță și expertiză tehnică.

Betonul autocompactant Agilia, utilizat deja la nivel internațional în peste 50 de țări, aduce arhitecților, proiectanților și constructorilor români o nouă soluție, cu un plus de durabilitate, eficiență și rezultat estetic pentru proiectele lor. Agilia poate fi pus în operă fără vibrare, chiar și în cazul secțiunilor subțiri, a geometriei complicate a elementelor, accesului dificil la punctele de turnare, a existenței unei rețele foarte dese de armătură sau a acoperirilor cu beton mai reduse, de 1,5 – 2 cm. Atributele sale deschid o gamă largă de aplicații, începând de la construcții simple până la elemente de construcție cu arhitectură complexă, elemente din beton aparent, secțiuni compacte cu turnare dificilă sau consolidări de înaltă calitate pentru construcții civile, industriale, structuri monolite sau lucrări de artă, precum poduri, viaducte și tunele.

Rețetele brandului Agilia sunt special dezvoltate, implicând o strictă monitorizare în producție, și includ un pachet de servicii asociate, care sprijină aplicarea corectă din faza de concept până la finalizarea construcției:

·         Servicii de transport: Prioritate la încărcare, 60 de minute timp de așteptare autobetonieră în șantier incluse în preț, interval de maxim 30 de minute între două încărcări, livrare fracții – de minim 3 mc fără costuri suplimentare și echipament de pompare adecvat.

·         Servicii de consultanță tehnică: Suport tehnic și asistență laborator la turnare, training echipă de constructori și consultanță pe toată durata proiectului.

·         Servicii dedicate: Rentabilizarea investiției prin evaluarea proiectului, reducerea costurilor și calculul beneficiilor, servicii de punere în operă printr-o rețea de aplicatori pregătiți conform standardelor de calitate Holcim.

„Dezvoltăm constant portofoliul dedicat pieței locale, iar Agilia este mai mult decât un produs care aduce o nouă inovație pentru constructorii români. Este o soluție completă, prin care ne pregătim pentru evoluția sectorului de construcții  și pentru a răspunde nevoilor clienților noștri, urmărind tendințele de urbanizare la nivel global. Agilia, primul brand global al Grupului lansat în România, încorporează întregul know-how al specialiștilor LafargeHolcim, obținut în proiectele implementate în peste 50 de țări, din Franța până în Africa de Sud și India; Pentru ca România să construiască mai bine”, a declarat Sofiane Benmaghnia, CEO Holcim România.

Betonul Agilia are la bază proceduri riguroase de fabricație și control al calității, conform standardelor ridicate impuse de notorietatea acestei mărci internaționale. Acesta își menține proprietatea de autocompactare cel puțin timp de două ore în autobetonieră, inclusiv pe timp călduros, fără a fi necesară adăugarea unor aditivi pentru corecția consistenței. Prin urmare, turnarea efectivă este realizată eficient și sigur, cu un rezultat de calitate superioară a suprafețelor construite.

„Prin intermediul rețelei de stații a Diviziei de Betoane și Agregate Holcim România vom putea livra Agilia, un beton fabricat din materii prime atent selectate pentru a asigura o lucrabilitate și compactitate superioare. Vorbim despre un produs ce îmbunătățește semnificativ durabilitatea construcțiilor, care a fost testat internațional în multiple medii și care acoperă pe deplin necesitățile constructorilor locali, oferindu-le garanția expertizei cercetătorilor LafargeHolcim”, a declarat Anca Alexandru, Director Divizia Betoane și Agregate Holcim România.

Caracteristici ale produsului:

· Rezistența la compresiune la 28 de zile poate fi asigurată în domeniul 50Mpa.

· Consistența Agilia, determinată prin metoda răspândirii, este cuprinsă în intervalul 65-75cm.

· Stabilirea compoziției și producerea betonului respectă specificațiile cu privire la materiile prime, procesul de fabricație și de control al producției.

· Agregatele utilizate sunt strict selectate pentru a asigura mobilitatea betonului proaspăt, abilitatea de trecere printre barele de armătură, stabilitatea amestecului și compactitatea betonului din element.

· Rețeta Agilia asigură omogenitatea amestecului și diminuarea riscului de segregare statică.

· Durabilitate superioară, datorită compactității sporite.

Divizia de Betoane și Agregate Holcim România

Divizia de betoane Holcim este prezentă în România de 15 ani, având 14 stații ecologice de betoane, dispuse pe tot teritoriul României. Pe parcursul celor 15 ani au fost livrate peste 7 milioane de metri cubi de beton, cu ajutorul cărora au fost ridicate peste 30.000 de proiecte diverse: infrastructură, proiecte rezidențiale, clădiri de birouri, centre comerciale, clădiri civile. De la înființarea diviziei până în prezent au fost create mai mult de  2000 de rețete speciale pentru a întâmpina nevoile clienților Holcim, iar  anual, sunt livrate peste 100 de tipuri de beton.

Despre Holcim România

Holcim (România) S.A., care activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România, deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 14 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim are aproximativ 800 angajați în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la și pagina de Facebook.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.