Latest release

Holcim România a montat, în parteneriat cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Rutieră, 40 de panouri punct negru pe cele mai importante șosele naționale

23 august 2016

București, 23 august 2016: Panourile rutiere de tip “punct negru” au fost instalate pe unele dintre cele mai importante drumuri naționale din România. Acestea au fost stabilite împreună cu specialiștii în siguranță rutieră din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și ai Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Rutieră, fiind luate în considerare rutele cele mai utilizate de mașinile care transportă produse Holcim.

“Inițiativa face parte din Programul de Siguranță Rutieră al companiei noastre, program  lansat în anul 2015 și care are scopul de a diminua/reduce pe cât posibil numărul accidentelor rutiere ce pot surveni pe traseele cu trafic intens, trasee recunoscute în ceea ce privește gradul ridicat de pericol. Luând în considerare că în prezent 500 de camioane  livrează permanent produsele noastre, avem o responsabilitate directă în protejarea vieții angajaților și a partenerilor noștri, dar  și a celor care tranzitează aceste zone critice de trafic rutier ”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

Holcim a dezvoltat proiectul în colaborare cu organizația ARILOG, organizație care promovează schimbul de informații și bune practici în industriile logistică, transport și supply chain management.

“În medie, pe străzile din România, o persoană își pierde viața la fiecare patru ore, iar țara noastră ocupă astfel primul loc la nivelul Uniunii Europene ca număr al deceselor în traficul rutier. Dincolo de discuțiile privind starea precară a infrastructurii, considerăm că trebuie să există o implicare a mediului privat și a societății civile pentru a combate acest fenomen și ne bucurăm că o companie de nivelul Holcim face pași importanți pe tema siguranței rutiere. Responsabilitatea aparține nu numai celui care dezvoltă și gestionează infrastructura rutieră, dar și celui care o folosește, indiferent că vorbim de pietoni, șoferi sau companii”, a declarat Ion Lixandru, Vice-Președintele organizației ARILOG.

 

“Dorim să mulțumim companiei Holcim România și organizației ARILOG pentru inițiativă, precum și pentru implicarea activă în derularea acestui proiect, care are ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră prin sensibilizarea participanților auto asupra sectoarelor de drum cu risc ridicat de accident.

Acest proiect derulat în parteneriat cu societăți private este extrem de important prin prisma faptului că prin acest mod sperăm că tot mai multe societăți, instituții, precum și societatea civilă, să conștientizeze faptul că doar prin colaborarea tuturor se poate atinge obiectivul impus la nivelul Uniunii Europene de reducere cu până la 50% a numărului de răniți și victime din accidentele rutiere, până în anul 2020”, a declarat Ioan Bârsan, Director General Adjunct în cadrul CNADNR.

“Salutăm inițiativa Holcim România și ARILOG și sperăm ca prin acest proiect să fie sensibilizați cât mai mulți actori din domeniul infrastructurilor de transport rutier și reiterăm faptul că suntem deschiși oricărei colaborări menite să crească gradul de siguranță rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi.

În cadrul acestui proiect s-a decis semnalizarea suplimentară a punctelor negre, deoarece pe aceste sectoare de drumuri se înregistrează cel mai scăzut grad al siguranței rutiere, fapt demonstrat și de definiția acestora: Punctul Negru în România reprezintă un sector de drum cu risc accidentogen foarte ridicat cu lungimea de 1 km pe care în ultimii 5 ani s-a înregistrat un număr de minim 10 accidente grave cu cel puţin 10 persoane decedate sau rănite grav”, a declarat Ecaterina Munteanu, Direcția Siguranță și Monitorizare Trafic din cadrul CNADNR.

Panourile au o înălțime de peste 1,1 metri și o lățime de aproximativ 2,5 metri și marchează în total 20 de puncte negre din trafic, fiind instalat câte unul pe fiecare sens de mers. Lista completă a locațiilor alese pentru amplasare o regăsiți mai jos:


 
Despre Holcim România

Holcim (Romania) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi patru terminale de ciment. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 de angajați. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro şi pagina oficială de Facebook: facebook.com/holcimromania

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului XXI.